
Curtea de Arges – Balea Lac – Saua Paltinului – vf Laitel (2390 m) – Lacul Caltun – Vf Negoiu (2535 m) – Piscu Negru – tura de 1 zi, grad de dificultate: mediu
Varful Negoiu, poate cel mai spectaculos varf din muntii Fagaras, asteapta sa fie explorat la pas de pasii curiosilor calatori, drept pentru care ne trezim de dimineata si ne imbarcam in masini pana la Balea Lac.
De aici, urmam traseul principal de creasta al Fagarasilor. Avem la dispozitie o zi intreaga pentru a ajunge pe Negoiu, dar pana la el intalnim alte obiective la fel de marete si spectaculoase: Saua Paltinului, Varful Laitel si lacul Caltun.
Ne vom odihni, si ne pregatim de asaltul final spre indragitul Negoiu, prin Strunga Doamnei.
Odata ajunsi pe varf, cuvintele sunt de prisos, asa ca va lasam sa descoperiti alaturi de noi imparatia montana si privelistea senzationala.
Dupa o sesiune de fotografii si odihna pornim spre Piscul Negru, iar la coborare vom traversa o fantastica padure deasa de conifere.